luni, 11 ianuarie 2016

Visează


Am tot timpul din lume să stau și să visez...și pot face orice.
Trec pe acasă...în cameră cineva mi-a lăsat un buchet de micşunele într-un pahar şi ştiu exact de la cine sunt. Mă duc să-i mulţumesc, deşi nu ştiu exact unde să-l găsesc, dar e visul meu şi reuşesc...din amintiri îi revăd chipul, un zâmbet e de ajuns.

Îmi reiau călătoria...m-aş duce tocmai pe lună, dar nu e nimeni care să-mi ţină de urât, aşa că renunţ.
Mă strecor printre fotografii, fac parte din fiecare scenă...acolo m-au pus să fac poza,în cea din dreapta pare să fie o zi de naştere, nu am ajuns prea târziu, tocmai desfăceau cadourile,iar cel mai mare e de la mine, doar eu fac regulile...Aici nu-i cunosc pe toţi, dar mă simt bine, e o atmosferă liniştită, însă nu rămân mult,merg mai departe.

M-am aşezat pe o frunză de tei, deşi nu îmi place mirosul prea tare...e noapte, dar se mai zăresc în depărtare câteva luminiţe de prin case sau blocuri...aud o muzică plăcută, iar vântul leagănă uşor crengile teiului şi mă dezechilibrez...dar mă aşez mai bine şi mi se face somn, mi se îngăduie să adorm...











How much time do we have? Not a lot...

Patruzecişiunu

Un subiect atât de controversat şi totuşi neexploatat : tramvaiul 41, unde cu doar 1,30 lei aveţi parte de o călătorie de neuitat.Un scurt istoric foarte scurt: Băsescu a făcut din 41 ceea ce este astăzi! Altceva nu ştiu şi nici nu mă documentez.
În fiecare zi, de la un capăt la altul, dar mai ales în zona Crângaşi se perindă cele mai dubioase persoane care se pot aduna la un loc într-un mijloc de transport.
Totul cu începe "şerveţele umede la un leu" şi continuă cu mireasma ce îţi inundă căile respiratorii şi pe care nu o dai uitării nici la coborârea din tramvai.Lumea e veşnic nemulţumită, mai ales la 7 dimineaţa când nu faci bine nici dacă te afunzi prea tare către inima vehiculului,nici dacă rămâi în dreptul uşii, pentru că îl blochezi pe nenea care vinde ziare,care insistă să înainteze chiar dacă nici n-ai unde să cazi la o frână mai bruscă.
Când călătorii se mai trezesc, aşa pe la ora prânzului, se instalează o atmosferă ce te face să simţi că eşti în Paris/Viena (părerile sunt împărţite) datorită maestrului acordeonist , care este înlocuit din vreme în vreme de un cântăreţ ce realizează o interpretare desăvârşită a coloanei sonore de la Desperado. Ocazional, se întâmplă ca pe această muzică să ţi se vânture pe la nas brichete-gigant, evantaie, leocoplasticuri cu rivanol, unghiere, şerveţele parfumate sau artificii, pe timp de sărbătoare, ceea ce îmi aminteşte că de la 1 decembrie până pe 2 ianuarie, în fiecare tramvai şi la orice staţie se aude aceeaşi colindă lălăită, de care te saturi numai când îi vezi pe solişti (chiar înainte să deschidă gura).
Nu pot să nu-l menţionez pe Şantal (cică aşa îi zice), al cărui "nume" habar nu am ce scriere are la bază, dar după cum se vede nici nu mă obosesc prea tare să văd unde îsi are rădăcinile.În sfârşit, omu' are probleme grave (nu e frumos să te amuzi pe seama lui şi totuşi o faci) : se prinde cu o mână de bară şi se bâţâie de pe un picior pe altul, scoţând nişte sunete fără cap şi fără coadă, iar când se deschid uşile, zgomotele încetează subit...dar ce să mai încolo şi'ncoace, apare pe iutub: e celebru.
Eşti obosit,e seară, e la fel de aglomerat ca dimineaţa, n-ai loc nici să respiri, uşile dau să se închidă şi...pac! se mai strecoară 3: o damă(mult spus),doi grădinari( tot mult spus),un câine (personaj nevinovat) şi-o portocală. Tanti începe să cureţe portocala, zeama se scurge pe pantofii tăi, câinele începe să saliveze şi în puţin timp rade juma de portocală, apoi se satură şi, cu mâinile spălate (în gura necuvântătorului), dama termină ea bunătate de fruct, în timp ce câinele linge (dacă se poate spune) tacticos jacheta unui călător din imediata apropiere.
Sper că n-am uitat nimic, dacă da aştept completări. Iar pentru cine n-a avut până acum şansa de a străbate lumea cu tramvaiul 41, sfatul meu e să nu staţi pe gânduri,grăbiţi-vă pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!


How much time do we have? Not a lot...
Acum sunt acolo...trag de carutul ala de butelie cat ma tin puterile!Papusa nu se comporta cum vreau asa ca incep sa o cert ,dupa care ma gandesc ca mai bine as tunde-o pentru a mia oara - sa fie la moda.Pana sa ajung la instrumentul cu pricina imi trece cheful si incep din nou sa trag de carut cu stoicism printre gropile din asfalt.Ma gandesc ca mi-ar trebui si un loc in care sa-mi pun biberoanele (pe care nu le aveam) si paturica si toate celelalte, deci imi iau o carpa pe care o prind sub carut,dar care tine sa ma enerveze - renunt si la ideea asta.Acum incep sa imping de carut pana cand ma plictisesc de strabatutul intregii curti. Ma indrept catre mamaie si ii cer un cutit - imi da unul care nu mai taie de cativa ani, cu varful tocit.Imi culeg buruieni verzi si incep sa le tai ( adica rup) cu incredibilul ustensil,apoi strang niste pamant intr-o cratita uitata de lume,pun apa ,amestec si adaug "verdeata"...ma plictisesc si de asta destul de repede.Ma duc la tabla mea agatata de gardul subred,iau in mana bucata de creta( nu era tocmai creta) si schitez ceva litere drept titltu, apoi incep: "Liniste!"...



how much time do we have? not a lot!